21 iunie 2017

Cheescake cu ciocolată și vișine

Încă o rețetă simplă pentru un desert delicios de vară. Ca la orice rețetă cu dificultate redusă în pregătire mai mult scrii și citești 😊


Cantități
250 gr biscuiți simpli
2 linguri cacao
100 gr unt topit
300 ml frișcă lichidă
100 gr ciocolată neagră
200 gr zahăr pudră
500 gr mascarpone
15 gr gelatină
150 ml apă
1 plic vanilie
400 gr vișine fără sâmburi


Biscuiții se mărunțesc foarte bine până au aspect de pesmet. Se adaugă cacao și 100 gr unt topit și se amestecă bine pană se formează o masă omogenă care se va pune într-o tavă de tort cu pereți detașabili cu diametrul de 25 cm și se presează bine.

100 ml de frișcă lichidă se încălzește și se toarnă peste 100 gr ciocolată. Se amestecă până se topește ciocolata și devine o cremă omogenă.

200 ml de frișcă lichidă se bate. După ce frișca bătută s-a întărit se adaugă 100 gr zahăr, vanilia și mascarpone și se amestecă. 10 gr de gelatină se hidratează cu 100 ml apă (10 min) apoi vasul cu gelatina hidratată se pune într-un vas cu apă fierbinte și se amestecă până la dizolvarea completă și se adaugă în crema de frișcă și mascarpone.

Această compoziție se împarte în două. Într-una dintre jumătăți se adaugă ciocolata topită și se pune în formă peste blatul de biscuiți. Se uniformizează și se distribuie uniform 200 gr de vișine fără sâmburi, după care se pune și compoziția albă.
Se pune în frigider până facem jeleul de vișine

Jeleul de vișine

200 gr de vișine se fierb cu 100 gr zahăr. Când zahărul s-a topit se dă la răcit. 5 gr de gelatină cu 50 ml apă se pregătește la fel cum am explicat mai sus. Vișinele încă calde se pasează bine cu pasatorul și se adaugă gelatina.

După ce ajunge la temperatura camerei se pune peste crema din formă.

Se lasă la frigider cel putin 4 ore.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu